Cărămizi, blocuri, dale, plăci și produse similare din ceramică, refractare, pentru construcții, altele decât cele din pulberi silicioase fosile sau din pământuri silicioase similare.

* În baza Regulamentului (EU) nr. 692/2014 al Consiliului (JO L183, p. 9), se interzice importul în Uniunea Europeană de mărfuri originare din Crimeea sau Sevastopol.
Interdicția nu se aplică în ceea ce privește:
a) executarea, până la 26 septembrie 2014, a contractelor comerciale încheiate înainte de 25 iunie 2014 sau a contractelor auxiliare necesare pentru executarea contractelor menționate, cu condiția ca persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele care intenționează să execute contractul respectiv să fi notificat activitatea sau tranzacția cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte autorității competente a statului membru în care este stabilit(ă);
b) mărfurile originare din Crimeea sau din Sevastopol care au fost puse la dispoziția autorităților ucrainene pentru examinare, pentru care conformitatea cu condițiile care conferă dreptul la origine preferențială a fost verificată și pentru care un certificat de origine a fost emis în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și cu Regulamentul (UE) nr. 374/2014 al Parlamentului European și al Consiliului sau în conformitate cu acordul de asociere UE-Ucraina.

  • - 6902100000 80: Cu un conținut în greutate de peste 50 % de Mg, Ca sau Cr, considerate izolat sau împreună, exprimate ca MgO, CaO sau Cr@2O@3
  • - 6902200000 80 (4/0) : Cu un conținut în greutate de peste 50 % de alumină (Al@2O@3), de silice (SiO@2) sau de un amestec ori o combinație a acestor produse
  • - 6902900000 80 (2/0) : Altele