CAUCIUC ȘI ARTICOLE DIN CAUCIUC.

* În baza Regulamentului (EU) nr. 692/2014 al Consiliului (JO L183, p. 9), se interzice importul în Uniunea Europeană de mărfuri originare din Crimeea sau Sevastopol.
Interdicția nu se aplică în ceea ce privește:
a) executarea, până la 26 septembrie 2014, a contractelor comerciale încheiate înainte de 25 iunie 2014 sau a contractelor auxiliare necesare pentru executarea contractelor menționate, cu condiția ca persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele care intenționează să execute contractul respectiv să fi notificat activitatea sau tranzacția cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte autorității competente a statului membru în care este stabilit(ă);
b) mărfurile originare din Crimeea sau din Sevastopol care au fost puse la dispoziția autorităților ucrainene pentru examinare, pentru care conformitatea cu condițiile care conferă dreptul la origine preferențială a fost verificată și pentru care un certificat de origine a fost emis în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și cu Regulamentul (UE) nr. 374/2014 al Parlamentului European și al Consiliului sau în conformitate cu acordul de asociere UE-Ucraina.

  • 4001000000 80 (6/0) : Cauciuc natural, balată, gutapercă, guayul, chicle și gume naturale similare, sub forme primare sau în plăci, folii sau benzi
  • 4002000000 80 (19/0) : Cauciuc sintetic și factice derivat din uleiuri, sub forme primare sau în plăci, foi și benzi; amestecuri ale produselor din poziția|4001|cu produse de la prezenta poziție, sub forme primare sau în plăci, foi sau benzi
  • 4003000000 80: Cauciuc regenerat sub forme primare sau în plăci, foi sau benzi
  • 4004000000 80: Deșeuri, bavuri și resturi de cauciuc nedurificat, chiar în pulbere sau în granule
  • 4005000000 80 (5/0) : Cauciuc amestecat, nevulcanizat, sub forme primare sau în plăci, foi sau benzi
  • 4006000000 80 (2/0) : Alte forme (de exemplu, baghete, tuburi, profile) și articole (de exemplu, discuri, rondele) din cauciuc nevulcanizat
  • 4007000000 80 (2/0) : Fire și corzi din cauciuc vulcanizat
  • 4008000000 80 (6/0) : Plăci, foi, benzi, baghete și profile, din cauciuc vulcanizat nedurificat
  • 4009000000 80 (12/0) : Tuburi, țevi și furtunuri din cauciuc vulcanizat nedurificat, prevăzute sau nu cu accesoriile lor (de exemplu, racorduri, garnituri, coturi, flanșe)
  • 4010000000 80 (12/0) : Benzi transportoare sau curele de transmisie, din cauciuc vulcanizat
  • 4011000000 80 (8/0) : Anvelope pneumatice noi, din cauciuc
  • 4012000000 80 (7/0) : Anvelope pneumatice reșapate sau uzate, din cauciuc; bandaje, benzi de rulare amovibile pentru anvelope și "flapsuri", din cauciuc
  • 4013000000 80 (3/0) : Camere de aer, din cauciuc
  • 4014000000 80 (2/0) : Articole de igienă sau de farmacie (inclusiv tetinele), din cauciuc vulcanizat, nedurificat, chiar cu părți din cauciuc durificat (ebonită)
  • 4015000000 80 (4/0) : Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte (inclusiv mănuși, mitene și mănuși cu un deget), din cauciuc vulcanizat, nedurificat, pentru orice utilizare
  • 4016000000 80 (8/0) : Alte articole din cauciuc vulcanizat, nedurificat
  • 4017000000 80 (0/2) : Cauciuc durificat (de exemplu, ebonită) sub toate formele, inclusiv deșeurile și resturile; articole din cauciuc durificat